„Transfăgărașan Challenge face echipă cu Asociatia Safety Bike pentru o bună desfășurare a competiției. Partenerii noștri de la Safety Bike au ca scop asigurarea securității evenimentelor sportive sau de altă natură desfășurate pe drumuri publice și în afara lor. Ne bucurăm să îi avem alături de noi, pentru o competiție sigură.#transfagarasanchallenge#sibiucyclingtour#turulciclistalsibiului#safetybike„ sursa: fb.com/transfagarasanchallenge/
În ciuda virusului Covid, am reușit să mergem la 7 curse și în sezonul 2020. Au fost organizate Turul Sibiului, Turul Tinutului Secuiesc, Turul Ciclist Deva, Campionatul Național pentru copii, Turul României, Cupa Max Ausnit și Cupa Academiei de Ciclism Novák.Am reușit să rezistăm la fiecare cursă și să oferim cel mai bun serviciu. Mai jos câteva imagini amestecate.
A treia mare cursă din sezonul 2019, era Turul Tinutului Secuiesc organizat de al treisprezecelea oară. Am fost invitati să oferim siguranta pe traseu.
Nu putem vorbi despre un sezon complet fără o cursă de biciclete pentru junior. Ca în fiecare an, am fost oficiali la Cupa Juniorilor organizat în Miercurea Ciuc.
Desigur, cea de-a doua cursă a sezonului, care a fost asigurată de Asociația Safety Bike, a fost Turul Ciclist al Sibiului, organizat pentru a 9-a oară. Din an în an, am putut participa cu echipa noastră- acum cu 28 de membri – la un concurs plină de experiențe frumoase și provocări profesionale, la un concurs foarte bine organizat ce trece…
Primul eveniment de prestigiu al sezonului, la care a participat echipa noastră, a fost Turul Ciclist al Bihorului (ed. a 4-a). Am participat cu echipa noastră de 25 de motocicliști la un eveniment foarte bine organizat, cu sarcini bine definite. Am avut parte și la distracție dar și la multă muncă, responsabilitate. Sperăm că prin experiența noastră am reușit să…
Probabil ultimul concurs de biciclete la care am participat din acest sezon a fost cel organizat de Novák Cycling Akademy: Cup I. pentru copii, cadeți și juniori. Cinci motocicliști din echipa Safety Bike au asigurat pentru cei mici ruta desemnată de către organizatori pentru acest concurs. 13-14 octombrie era numai bine pentru ciclism, zile însorite, fără ploaie, fără vânt…
Cred, că, experiența și munca noastră de 12 ani dă rezultate! Am avut posibilitatea să fim acei motocicliști care prin Asociația Safety Bike am participat la mult așteptatul Tur al României. Chiar de la începutul organizării turului, am fost contactați, să fim parteneri și la acest concurs, să facem și acest concurs să fie SAFE. Și am făcut tot ce…
Iată-ne la a XII. ediție a Turului Ciclist al Ținutului Secuiesc. Ca de obicei echipa Safety Bike a fost onorat de a se ocupa de siguranța cicliștilor pe parcursul etapelor desfășurate. A fost un concurs cu etape lungi și grele, pline de cățărări. Nu numai cicliști au fost epuizați la sfârșitul etapelor, dar și echipa noastră. Ne-am făcut datoria și…
Dacă Iulie, atunci Turul Ciclist al Sibiului. Deja a 8-a oară participă echipa noastră la acest tur ciclist extraordinar, întotdeauna plină cu surprize. Anul acesta surpriza ne-a venit din cer Ploi din abundență. Dar și în condițiile meteo nefavorabile noi ne-am făcut treaba. A fost un concurs plin de momente de neuitat. Mulțumim organizatorilor pentru invitație, și pentru încrederea acordată.…

